 |
| Câmpean Aida, IX C |
Prietenia falsă (Buhai Elias, IX C)
A fost cândva, si astfel s-a-ntâmplat,
Fară a spune la cineva vreo vorbă,
Ea, de părinti s-a-ndepărtat,
Crezând ca prietenii o-ndrumă la un loc de muncă
Dar nu a fost așa,
Caci odată-ajunsă-acolo,
Iubirea se răcea,
Celor din jur nu le păsa.
Vai !unde este acum își amintea,
Unde este mama mea ?
Ajunsă într-un mediu ostil,
Privată de toate drepturile,
Necunoscând pe nimeni in acel loc pustiu ,
Iși analiza acuma faptele.
Dar era prea târziu.
Asa ziși prieteni nu mai erau .
Defapt ei niciodata n-au fost.
Ei și-au primit răsplata ce li se promitea.
Pentru ei ,ea nu mai avea nici un rost
Doar mama si tata simțeau durerea,
Caci fiica lor acasă nu mai era.
De câte ori se gândesc îi cuprinde tăcerea.
Dar mai spera ca într-o zi o vor revedea.
 |
| Câmpean Aida, IX C |
Lacrimi (Sleam Iarina Teodora, IX C)
Încă mă uitam cu ochii înlăcrimaţi la sora mea speriata. A trecut mai bine de o luna şi ea tot nu vroia să vorbească. Sunt sigurcă în mintea ei încă se desfăşurau amintirile tulburătoare,îmi pot da seama după cum ochii însăngeraţi se uitau fix la un punct necunoscut.
 |
| Deac Mădălina, IX C |
Îmi amintesc ziua aceea perfect, deşi mi-aş fi dorit să o uit complet. Era un cer noros şi ceaţa îţi înfunda nările şi când respirai aerul rece de tânăr decembrie simţeai libertate. Cerul ere fumuriu şi abea puteai observa zarea care dădea puţină speranţa sufletelor sătule de întuneric, prin lumina ei.
 |
| Onțiu Laura, IX C |
O conduceam pe sora mea mai mica la şcoală, care îşi purta pe faţă acelaşi zambet larg dintotdeuna, care mă tem că nu-l voi mai vedea vrodată strălucind cu aceaşi intensitate. Când am ajuns în apropierea şcolii, ea mă roagă să o las să mearga singură de acolo, deorece nu vroia ca colegii ei să o vadă cu un însoţitor. Eu îi zâmbesc uşor, pentru că înţelegeam problemele adolescentine cu care se confrunta, cu toţii le-am avut la un moment dat, aşa că dau din cap în semn de încuviinţare, ea îmi zmbeşte scurt şi începe să ţopăie, cu fiecare pas paru-i lucios şi buclat zburdând uşor, eu mă întorc cu intenţia de a-mi continua drumul, dar reuşesc să zăresc cu colţul ochiului cum o maşină parchează în faţa copilei, ea scoate un strigăt scurt şi puternic de disperare în timp ce este trasă în maşină.
 |
| Abrudan Denisa, IX C |
Eu mă prăbuşesc la pământul rece, pe un strat subţire de zăpadă pură şi nepătată de răul din lume. Mintea mea nu funcţionează pentru un moment. Slavă Domnului şoferul nu m-a văzut şi pe mine pentru că altfel eram şi mai nefolositoare decât sunt acum.
Disperarea mă face să îmi pierd controlul mişcarilor, dar totuşi reuşesc cu greu să îmi scot telefonul şi sun poliţia şi spun tot ce mintea mea şocata poate reda într-un astfel de moment.
Poliţia vine, analizează locul în timp ce eu rămân nemişcată pe locul în care zăpada limpede nu mai era, pentru că a luat toată căldura din corpul meu şi acum eram la fel de rece şi pustie în exterior prcum şi în interior.
 |
| Abrudan Denisa |
Singurele lucruri la care mă puteam gândi erau strigătul şi ochii speriaţi ai surorii mele şi tot ce puteam face era să ma învinui, dacă mai mergeam acei 20 de metri alături de ea poate nu s-ar fi întâmplat nimic. Mă găndeam că poate nu o să-mi mai văd niciodata sora, că nu o voi mai vedea zămbind şi totul era vina mea.
Orele treceau şi speranţa mea se scurgea odată cu ele şi cu lacrimile care îmi lăsau obrajii din ce mai duri şi roşii, dar aud telefonul sunând, la început nici nu mă obosesc să mă uit la el, dar arunc o privire rapidă, după care răspund brusc şi speriată întreb care erau noile informaţii. Poliţistul îmi spune că a găsit-o, pe ea şi încă un grup de fete de vârsta ei într-un depozit la marginea oraşului.
 |
| Abrudan Denisa, IX C |
Maşina poliţiei ajunge relativ repede la locaţia unde mă aflam eu şi când mă uit la ea îi pot zării faţa pală a surorii mele care se afla pe bancheta din spate. Ea vine la mine o îmbrăţişez şi îi dau haina mea. Îi simt lacrimile calde croindu-şi drumul pe mâinile mele, mă aplec îi iau faţa între palme şi o privesc în ochi.Privirea ei nu mai era aceaşi, nu mai era plină de căldură şi ochii ei nu mai sclpeau, ba din potrivă erau reci ca gheaţa.
Puterea-mi rămasă, de care mă ţineam cu dinţii, acum dispare. Izbucnesc şi eu în plâns şi când trec pe lânga maşina de poliţie văd vinovatul, mă uit la el cu scârba, dar îmi iau repede privirea de la figura sa dispreţuitoare, pentru ca nici nu merita să fie privit.
Sora mea nu va mai fi niciodată aceeaşi, toţi copii care i-au împărtăşit experienţa au fos traumatizaţi pe viţă şi totuşi aceasta crimă se întâmplă din nou şi din nou.
 |
| Deac Mădălina, IX C |
